Ciprian Ciucu: Am nevoie de cinci sau șase ani pentru a îmbunătăți infrastructura orașului
Reprezentanții Primăriei Capitalei au anunțat că în acest an au fost deblocate și lansate zeci de șantiere, în special pentru infrastructura rutieră și rețeaua de termoficare.
„Erau atât de întârziate, încât efectiv avem doar aceste două opțiuni: să nu facem nimic și să pierdem banii europeni atrași pentru ele sau să fac apel la înțelegerea bucureștenilor, să aibă încredere că șantierele vor fi la timp finalizate. Am nevoie de cinci, chiar șase ani să pun orașul la punct din punct de vedere al infrastructurii. După aceea, venim cu proiecte de regenerare urbană, mai mult verde, curățenie, clădiri îngrijite, spațiu public de calitate, în care să ne placă să trăim”, a declarat Ciprian Ciucu într-o postare publicată pe pagina de Facebook a Primăriei.
Reprezentanții Municipalității au punctat că experiența altor orașe din Europa arată că transformările urbane nu se fac de pe o zi pe alta.
„Cum arată acum orașele europene care au trecut ani la rând prin șantiere? Nu a fost ușor pentru localnici, dar acum trăiesc în metropole civilizate, dezvoltate, cu accent pe verde, pe sănătate și pe siguranță. Bucureștiul este în urmă, abia acum începe să se pună la punct, dar în următorii cinci ani ne vom mândri cu el. Primarul general Ciprian Ciucu îl va pune la punct! Experiența altor orașe frumoase din Europa ne arată că transformările urbane nu se fac de pe o zi pe alta. A fost nevoie de perioade lungi în care locuitorii au suportat șantiere, trafic, zgomot. Însă azi sunt date ca exemple de bune practici tocmai pentru că au avut consecvență în investiții și în planificare”, au adăugat reprezentanții Municipalității.
Aceștia au dat câteva exemple, printre care Copenhaga, Paris și Madrid.
Copenhaga, în anii 1960, era un oraș dominat de automobile, centrul era aglomerat, iar portul era puternic poluat. Între 1962 și prezent, orașul a fost reabilitat în etape, construindu-se sute de kilometri de piste pentru biciclete, infrastructură verde, regenerându-se zonele portuare și extinzându-se metroul. Astăzi, este considerat unul dintre cele mai prietenoase orașe din lume pentru pietoni și bicicliști.
Parisul este prezentat drept un alt exemplu de transformare urbană, prin proiecte derulate în ultimele două decenii, precum Grand Paris Express, cea mai mare extindere a rețelei de metrou din Europa, reamenajarea bulevardelor și piețelor, transformarea malurilor Senei în promenade, extinderea rețelei de piste pentru biciclete și plantarea de arbori.
Madrid a trecut prin șantiere în perioada 2003 – 2015. Atunci, autostrada M-30 a fost îngropată în tunel, iar deasupra s-au amenajat peste 120 de hectare de parc, piste de biciclete, locuri de joacă și poduri pietonale.
Indiferent de țară, transformările au urmat câteva principii comune: au fost planificate pe termen lung (10-30 de ani, uneori mai mult); lucrările au fost etapizate, astfel încât orașul să poată funcționa; accentul a fost pus pe transportul public, spațiile verzi și regenerarea zonelor degradate; locuitorii au acceptat că șantierele produc disconfort temporar, dar urmăresc beneficii pe termen lung, au mai adăugat reprezentanții Primăriei Capitalei.

