CEO Microsoft România: Căutăm tineri absolvenți capabili să inoveze. Angajăm peste 2.000 de persoane anul viitor

De
EN
Avatar photo
DeEN

CEO Microsoft România: Căutăm tineri absolvenți capabili să inoveze. Angajăm peste 2.000 de persoane anul viitor

Avem foarte mult talent, avem rezultate ale colegilor noștri care influențează produsele pe care noi le vindem peste tot în lume.

Gabriela Popescu a declarat recent, cu ocazia aniversării a 30 de ani de prezență Microsoft în România, că anul trecut, în 2025, colegii noștri care sunt extraordinar de buni profesioniști, de creativi, de pasionați de ceea ce fac, au avut 35 de patente înregistrate doar de către inginerii noștri din România. Inovația adusă prin aceste patente schimbă produsele Microsoft peste tot în lume și influențează pozitiv, poate, viața milioane de oameni.

Compania, prezentă pe piața locală din 1996, are peste 2.000 de angajați, dintre care aproximativ 900 sunt ingineri, în trei centre: la București, Timișoara și Iași.

România este o țară care are oameni talentați în domeniul tehnologiei, iar acest aspect se reflectă în prezența extrem de solidă a companiilor de tehnologie. Angajații Microsoft din România contribuie semnificativ la produsele companiei, marea majoritate a acestora lucrând pentru piețe internaționale.

Publicitate
Ad Image

Gabriela Popescu a menționat că firma nu preconizează reduceri de personal, ci dimpotrivă, se așteaptă ca echipa să fie mai mare anul viitor. Schimbarea importantă va fi însă în tipul competențelor căutate. Aceasta a subliniat importanța formării profesionale continue și a învățării de noi abilități pentru tinerii absolvenți.

„Eu cred că o să fim la mai mult de 2.000 de angajați la anu. Cred că trebuie să ne uităm la acest subiect care este foarte important și dintr-un alt punct de vedere, respectiv de formare profesională nouă, de învățare de skill-uri noi”, a afirmat Popescu.

Un exemplu menționat de Gabriela Popescu este cel al profesiei de avocat, în care o parte din cercetarea realizată în mod tradițional de angajații juniori poate fi preluată de instrumente capabile să parcurgă volume foarte mari de informații. Asta nu înseamnă însă, în viziunea sa, dispariția nevoii de oameni, ci schimbarea muncii pe care aceștia o fac.

„Deci cred că mai degrabă vorbim de un reshifting, nu o să se mai angajeze atât de multe persoane care să facă o cercetare manuală, dacă ne gândim la profesia din care eu vin, profesia de avocat”, a adăugat aceasta.

Pierderile Microsoft România s-au adâncit în 2025 pentru al treilea an consecutiv, la 55,37 milioane de lei, cu 29% mai mari față de 2024, potrivit raportului financiar al companiei disponibil în platforma Termene. Pe de altă parte, afacerile au avansat cu 15% față de anul anterior, la 894,95 milioane de lei, cel mai mare nivel atins de filiala locală a gigantului american.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *