Bundesbank a revizuit prognoza de creștere pentru 2026 la 0,5% din cauza războiului din Iran
Bundesbank, cea mai mare economie a Europei, își va reveni mai lent decât se aștepta din cauza războiului din Iran, dar va lua avânt în următorii ani grație stimulentelor fiscale.
Produsul Intern Brut va crește cu 0,5% în 2026, 0,8% în 2027 și 1,4% în 2028, a informat Bundesbank, care și-a revizuit, în jos, estimările pentru anul acesta și anul viitor, comparativ cu precedentele prognoze publicate în luna decembrie.
„Creșterea bruscă a prețurilor la energie va reduce puterea de cumpărare și cheltuielile de consum ale gospodăriilor”, a declarat președintele Bundesbank, Joachim Nagel, într-un comunicat de presă. Cu toate acestea, „activitatea economică se va intensifica pe parcursul orizontului nostru de prognoză, până în 2028”, a adăugat Nagel.
Noile previziuni ale Bundesbank sunt cele mai recente dintr-o serie de rapoarte pesimiste privind evoluția economiei germane, cea mai mare din Europa, ca urmare a conflictului din Iran, care a cauzat o creștere bruscă a prețurilor la energie din cauza blocadei Strâmtorii Ormuz. În ultimele săptămâni, atât Guvernul de la Berlin, cât și Consiliul Experților Economici și-au redus previziunile privind avansul produsului intern brut în acest an la 0,5%.
Cancelarul Friedrich Merz a promis că 2026 va fi un „an al creșterii”, după ce anul trecut Germania a evitat, la limită, al treilea an consecutiv de recesiune, dar evoluțiile geopolitice par să împiedice o revenire la o creștere semnificativă.
„Revenirea va fi susținută de scăderea prețurilor la energie, de o economie globală în consolidare și, mai presus de toate, de un stimulent puternic din partea politicii fiscale”, a declarat Joachim Nagel.
De asemenea, din cauza scumpirii energiei, Bundesbank se așteaptă la o creștere a inflației până la 2,9% în acest an. Indicele prețurilor de consum ar urma să scadă doar ușor la 2,7% în 2027 pentru ca în 2028 să ajungă la 1,9%, puțin sub obiectivul Băncii Centrale Europene.
În ceea ce privește situația de pe piața muncii din Germania, Bundesbank se așteaptă ca ocuparea forței de muncă să scadă ușor în acest an, urmând a crește din nou considerabil de la mijlocul anului viitor.
„Noua noastră prognoză este caracterizată de o incertitudine deosebit de ridicată, având în vedere situația geopolitică”, a spus Nagel.
Un scenariu pesimist, care are la bază o creștere mai accentuată a prețurilor materiilor prime, ar desființa aproape toată creșterea economică din acest an și chiar ar duce la o contracție în 2027, a avertizat Bundesbank. În acest scenariu, inflația ar urma să atingă un vârf de peste 5% și să rămână la aproape 4% în 2028.

