Bolojan: Guvernul trebuie să decidă între România și aristocrația bugetară
Guvernul primește acum argumentul decisiv pentru a tranșa „această chestiune imorală și împovărătoare pentru români”, afirmă Ilie Bolojan.
Într-o postare pe Facebook, Bolojan a subliniat că „decizia de astăzi a CEDO arată că am avut dreptate în ceea ce privește plata restanțelor salariale către magistrați”. El consideră că, în contextul unei situații economice dificile, este imoral ca statul să fie obligat să plătească imediat sume uriașe, de ordinul miliardelor de lei, fără să se țină cont de impactul asupra bugetului și de celelalte obligații față de cetățeni.
Bolojan a descris acest comportament ca o formă de „aristocrație bugetară care poate dispune discreționar de banii românilor”. Potrivit lui, CEDO a pus sub semnul întrebării și unele hotărâri luate în România, sugerând că judecătorii care le-au emis ar fi putut fi în conflict de interese, ceea ce afectează credibilitatea justiției și încrederea în instituții.
El a adăugat că hotărârea CEDO demonstrează că instanțele și-au depășit atribuțiile. „Deciziile privind modul în care sunt împărțiți banii țării trebuie să fie luate de Guvern și Parlament, în interesul tuturor”, a declarat Bolojan, subliniind că amânarea sau întârzierea unor plăți nu înseamnă că statul încalcă drepturile omului.
„Actualul Guvern va avea de ales pe cine servește: România sau aristocrația bugetară”, a transmis el.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație considerate a fi discriminatorii în raport cu alte categorii de magistrați sau funcționari.
Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, a susținut că procesul câștigat împotriva Guvernului privind restanțele salariale și decizia CEDO „privesc chestiuni juridice distincte”.

