Băncile centrale care reduc alocările în dolarul american depășesc pe cele care le cresc

De
EN
Avatar photo
DeEN

Băncile centrale care reduc alocările în dolarul american depășesc pe cele care le cresc

Este pentru prima dată când studiul indică o astfel de modificare în privința dolarului și vine pe fondul dezbaterii la nivel global referitoare la rolul acestuia de principală monedă de rezervă, pe fondul incertitudinilor politice din SUA și a sporirii riscurilor geopolitice, scrie Agerpres.

OMFIF, înființat la Londra în 2010, a indicat de asemenea entuziasmul în rândul celor 90 de bănci centrale, fonduri publice de pensii și fonduri suverane participante la sondaj de a spori utilizarea AI față de nivelul actual.

Participanții la studiu, care împreună supervizează active de aproximativ 10.000 miliarde de dolari, văd sporirea volatilității ca o problemă permanentă și abordează noi metode pentru a face față problemelor, inclusiv folosirea AI.

„Vechea ipoteză că investitorii publici pot aștepta normalizarea mediului de afaceri pare din ce în ce mai nerealistă”, susține economistul OMFIF Yara Aziz.

Publicitate
Ad Image

Nu există o alternativă clară la dolar, care anul acesta s-a apreciat cu 3%, pe fondul dobânzilor mai ridicate din SUA, a interesului pentru activele americane și preferinței investitorilor către active sigure, în contextul războiului din Iran. Totuși, aproximativ 79% din băncile centrale și 60% din fondurile publice cred că sistemul monetar global trece printr-o perioadă de tranziție spre o lume „multipolară”.

Monedele care nu sunt în topul principalelor câștigă gradual teren în rândul activelor de rezervă. Alocările băncilor centrale de coroane norvegiene și dolari neozeelandezi cresc, de asemenea sporește interesul pentru lire sterline.

Deși participanții la studiu și-au menținut intențiile de a-și majora deținerile de euro și yuani chinezești, ei spun că dificultățile structurale afectează deținerile pentru ambele monede.

Aurul, care a înregistrat prețuri record și este deținut de 82% din băncile centrale, „a ajuns în centrul strategiei de management a rezervelor. Pe termen scurt, este activul cel mai căutat de băncile centrale, 30% din respondenți spunând că intenționează să-și majoreze alocările în perioada 2027-2028.

Și utilizarea AI este în creștere. Mai mult de 66% din băncile centrale intenționează să sporească integrarea AI în viitorul apropiat.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *