Apicultorii pot depune cereri de plată până la 31 iulie, anunță APIA

De
EN
Avatar photo
DeEN

Apicultorii pot depune cereri de plată până la 31 iulie, anunță APIA

APIA a anunțat că apicultorii pot solicita sprijin financiar până la 31 iulie, conform unui comunicat oficial.

Instituția a publicat pe site-ul propriu Ghidul informativ „Sprijin financiar pentru intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul Planului Strategic 2023-2027” – ISA – PS 2026, care conține regulile privind pregătirea documentelor și depunerea cererilor de plată pentru obținerea sprijinului financiar.

Solicitanții pot depune o singură cerere de plată, însoțită de documentele justificative, la orice centru județean APIA sau al municipiului București. Cererile pot fi depuse personal sau prin intermediul unei persoane împuternicite notarial sau al reprezentantului legal, chiar dacă dețin exploatații apicole în mai multe localități sau județe.

Documentele depuse în copie trebuie să conțină mențiunea „conform cu originalul”, să fie datate și semnate de solicitant.

Publicitate
Ad Image

Conform APIA, cheltuielile aferente intervențiilor apicole eligibile pentru anul de cerere 2026 pot fi efectuate în perioada 1 ianuarie 2026 – data depunerii cererii de plată, inclusiv.

Sprijinul financiar alocat sectorului apicol pentru anul 2026 se ridică la 12,163 milioane de euro, din care 6,081 milioane de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene, iar aceeași sumă este asigurată de România, de la bugetul de stat.

Instituția precizează că, pentru plățile aferente anului 2026, cursul de schimb utilizat este de 5,0968 lei/euro.

Plata sprijinului financiar va fi efectuată după finalizarea controalelor administrative și la fața locului, verificarea rezonabilității costurilor, centralizarea sumelor eligibile și stabilirea valorii eligibile pentru fiecare cerere de plată.

În sprijinul beneficiarilor, APIA a publicat pe site formularele cererilor de plată, lista produselor medicinale veterinare autorizate în anul 2026, lista stupinelor de elită și de multiplicare autorizate sau reautorizate, precum și alte materiale necesare accesării finanțării.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *