Catedrala Neamului – Progrese în pictarea paraclisului subteran, se lucrează la icoana Pantocrator
Paraclisul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț și Sfântul Cuvios Daniel Sihastrul” este situat la cota minus 11 metri și are o suprafață comparabilă cu cea a Catedralei Mitropolitane din Timișoara.
În prezent, pictorii lucrează și la reprezentările Soborului Sfinților Români, Soborului Sfintelor Femei Românce și Soborului Sfinților Atoniți. În cea de-a doua etapă sunt continuate lucrările la scenele situate deasupra soleii și în partea centrală a naosului.
Totodată, pe plafonul de deasupra soleii au început reprezentările Nașterii Maicii Domnului, Învierii Domnului și Sfintei Treimi. O atenție deosebită este acordată icoanei Pantocrator, una dintre cele mai importante reprezentări ale programului iconografic.
Lucrările de pictură au început în luna iulie, fiind realizate după proiectul întocmit de pictorul mozaicar Daniel Codrescu, prima etapă cuprinzând împodobirea unor suprafețe din naos, inclusiv a pereților adiacenți iconostasului.
Printre reprezentările realizate se numără scena Deisis, cu Hristos Împărat și Mare Arhiereu, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul, precum și icoanele sfinților ocrotitori ai paraclisului. Pe pereții laterali au fost pictați Sfinții Împărați Constantin și Elena, Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfinții Mari Mucenici Dimitrie și Gheorghe.
Programul iconografic include și scene din viața Mântuitorului și a Maicii Domnului. Pe peretele nordic au fost finalizate reprezentările Adormirii Maicii Domnului și Pogorârii Sfântului Duh, iar pe cel sudic, Schimbarea la Față și Înălțarea Domnului.
De asemenea, au fost realizate portretele votive ale Patriarhilor Miron Cristea, Nicodim, Justinian și Iustin. Suprafețele finalizate în prima etapă au fost recepționate în luna septembrie, iar echipa de pictori continuă lucrările pentru împodobirea integrală a spațiului liturgic.

