Gabriel Biriș sugerează că fuziunea comunelor sub 3.000 de locuitori nu este suficientă
Gabriel Biriș a declarat că nu consideră că reorganizarea administrativ-teritorială poate fi realizată pe baza voinței voluntare.
El a subliniat că discuțiile actuale privind reducerea numărului de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) prin comasarea lor, având un prag minim de 3.000 de locuitori, sunt complet insuficiente. „Trebuie să ne uităm la mari poli de dezvoltare ai acestei țări, care sunt, trebuie să recunoaștem, orașele mari”, a afirmat Biriş în cadrul conferinței „Bugetul și fiscalitatea anului 2027”, organizată de CursDeGuvernare în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București.
Consultantul fiscal a adus în discuție exemplul Bucureștiului, subliniind că lipsa unei planificări integrate în dezvoltarea localităților din jur a dus la probleme de trafic severe. „București ar trebui să includă tot Ilfovul. Dau un exemplu simplu, Târgoviște, care e mai aproape. Dar poți face același lucru și la Cluj, și la Târgu Jiu, peste tot. Orașele sunt sugrumate de comune și orașele suburbane. Bucureștiul astăzi este sub asediu. De ce? Pentru că autorizațiile de construcție oricum au fost blocate de bâlbele din ultimii cinci-șase ani. Ce s-a întâmplat? S-au dezvoltat, au apărut ca ciupercile după ploaie….de cartiere dormitor la marginea Bucureștiului. Asta duce la următorul fenomen. Ce faci dimineață când te dai jos din pat? Te duci la muncă. Te sui în mașină și vii în oraș. Blochezi, asediezi Bucureștiul la intrare. Dimineața să intri în București e un coșmar. Seara să ieși din București, alt coșmar”, a afirmat consultantul fiscal, Gabriel Biriş.
În același timp, europarlamentarul Dragoș Benea a anunțat că grupul de lucru al PSD analizează posibile propuneri pentru reorganizarea localităților, care ar putea include comasarea unor orașe mici sau reclasificarea acestora în categoria comunelor. Benea a menționat că în România există peste 450 de UAT-uri cu mai puțin de 1.500 de locuitori și alte aproximativ 1.100 cu o populație de până la 3.000 de locuitori. De asemenea, el a subliniat că peste 55% dintre orașe nu mai ating pragul legal de 10.000 de locuitori, dar mențin structuri administrative specifice mediului urban, descrise ca „bugetofage”.
„E posibil (să se propună comasări, n.r.). Chiar la mine în județ este orașul Slănic Moldova, care are o populație redusă, graniță cu orașul Târgu Ocna. Ar fi și firesc. Știu bine zona”, a spus el. Documentul cu propunerile detaliate ale grupului de lucru ar urma să fie finalizat până în luna martie, având în vedere populația rezidentă conform datelor Institutului Național de Statistică din 2025.
Benea a explicat că primarii actuali ar trebui să își finalizeze mandatul în 2028, menționând că modificările trebuie realizate cu un an înaintea alegerilor din acel an și că UAT-urile trebuie să fie pregătite pentru competiția pe fonduri europene. În ceea ce privește impactul asupra cetățenilor, Benea a asigurat că satele nu își vor schimba denumirile, iar eventualele modificări ale buletinelor vor fi finanțate de stat.
El a subliniat că reforma propusă va fi mai cuprinzătoare decât cea implementată de Ministerul Dezvoltării, adăugând că este puțin probabil ca multe localități să dorească comasarea de bunăvoie, așa cum sugerează ministerul. Benea a afirmat că grupul de lucru vizează să depășească limitele propunerilor actuale, având în vedere orașele care nu mai au populație urbană corespunzătoare.

