CEDO a decis privind drepturile salariale câștigate de judecătorii români

De
EN
Avatar photo
DeEN

CEDO a decis privind drepturile salariale câștigate de judecătorii români

În cauza Pușcașu și alții împotriva României, CEDO a stabilit că, deși întârzierile în executarea hotărârilor au fost semnificative, acestea nu au afectat esența dreptului reclamanților de a obține executarea acestora și nu le-au impus o sarcină individuală excesivă.

Printr-o decizie pronunțată pe 13 octombrie 2026, în cauza Pușcașu și alții c. României (cererile nr. 2598/24, 2721/24, 11485/24, 13549/24 și 13550/24), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, într-un complet de șapte judecători, a respins în unanimitate cererile, considerându-le vădit neîntemeiate. Decizia este definitivă, conform comunicatului de presă.

Reclamanții sunt cinci cetățeni români, judecători sau foști judecători, care au obținut hotărâri judecătorești favorabile prin care Ministerul Justiției și instanțele la care au exercitat funcția au fost obligate să le acorde beneficii financiare. Aceștia susțin că ar trebui să primească sume de 60.000 EUR, 30.000 EUR, 107.454 EUR, 571.891,74 EUR și 381.868,12 EUR.

Între 2006 și 2009, judecătorii români au inițiat mai multe acțiuni în justiție pentru a reclama o discriminare salarială în raport cu alte categorii de magistrați sau funcționari care beneficiau de un regim de remunerare mai avantajos. Aceste acțiuni au dus, în general, la constatarea unei diferențe nejustificate de remunerare și la acordarea drepturilor revendicate sau a despăgubirilor.

Publicitate
Ad Image

Din cauza valorii ridicate a sumelor, care reprezentau un efort considerabil pentru bugetul de stat, Guvernul a adoptat, începând din 2009, mai multe acte normative pentru a eșalona plata acestora. Statul a achitat sumele pe care le considera datorate magistraților în baza hotărârilor emise între 2006 și 2010, prin tranșe anuale între 2008 și 2015.

Între 2016 și 2021, a apărut un nou val de litigii referitoare la interpretarea hotărârilor judecătorești din perioada 2006-2010 și la stabilirea veniturilor magistraților în noul cadru legislativ, care prevedea ca modalitate de salarizare nivelul maxim în cadrul fiecărei categorii profesionale.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 794/2016, a stabilit că nivelul maxim al salariului de bază trebuie să includă și drepturile stabilite prin hotărâri judecătorești. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a explicat prin decizia nr. 36/2018 că soluția de egalizare a indemnizațiilor la nivel maxim include și majorările recunoscute prin hotărâri judecătorești.

După adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017, au apărut noi litigii între magistrați și Ministerul Justiției cu privire la extinderea beneficiilor recunoscute anterior prin jurisprudență sau prin legi în favoarea altor magistrați. Cererile de executare silită și acțiunile pentru stabilirea penalităților de întârziere s-au înmulțit.

Guvernul a continuat să adopte măsuri legislative anuale pentru a eșalona plata sumelor restante, invocând riscurile asupra bugetului de stat. În 2023, a decis ca plata scadențelor neplătite să fie eșalonată pe cinci ani, începând cu 2024. În 2025, având în vedere agravarea deficitului public, a amânat scadențele de plată pentru 2026.

În perioada 2006-2022, Ministerul Justiției a plătit magistraților, în executarea hotărârilor judecătorești, suma de 2.556.604.346 RON (aproximativ 604.398.190 EUR). Consiliul Superior al Magistraturii a achitat, din 2006 până în iunie 2026, suma de 118.305.943 RON (aproximativ 27.641.575 EUR), iar Înalta Curte de Casație și Justiție a plătit, între 2010 și 2022, suma de 4.579.420.000 RON (aproximativ 1.002.061.269 EUR).

Guvernul a precizat că, în perioada 2006-2025, toate celelalte ministere au plătit funcționarilor publici, în baza hotărârilor judecătorești, suma totală de aproximativ 73.234.680 EUR. Pentru anul 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul General au solicitat alocarea sumei totale de aproximativ 1.400.000.000 EUR cu titlu de restanțe neplătite.

Conform Guvernului, indemnizația medie netă a unui magistrat este semnificativ mai mare decât salariile medii din celelalte instituții publice, precum și pensia medie netă din sistemul public.

Invocând articolul 6 (dreptul la un tribunal) și articolul 1 din Protocolul nr. 1 (protecția proprietății), reclamanții s-au plâns că hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea lor nu au fost executate integral, denunțând o încălcare a dreptului la un tribunal și a dreptului la respectarea proprietății lor.

CEDO a reamintit că nu are rolul de a se substitui instanțelor interne, iar interpretarea legislației naționale revine autorităților naționale, în special instanțelor judecătorești. De asemenea, a observat că, de-a lungul timpului, jurisprudența constituțională și a Înaltei Curți a contribuit la reconfigurarea cadrului juridic aplicabil remunerației magistraților.

Curtea a subliniat că judecătorul național nu are sarcina de a înlocui autoritățile naționale competente în alegerea politicilor bugetare. Totuși, a reiterat că statul nu poate invoca lipsa fondurilor pentru a justifica neexecutarea unei datorii stabilite printr-o hotărâre judecătorească.

CEDO a considerat că, în ciuda neexecutării hotărârilor, autoritățile naționale au implementat ajustări succesive care au permis executarea progresivă a hotărârilor, în condițiile unei politici de redresare a finanțelor publice. Măsurile de eșalonare și amânare a plății au fost adoptate prin acte normative previzibile, vizând interesul general.

Curtea a concluzionat că, deși sumele restante solicitate sunt substanțiale, veniturile lunare ale reclamanților sunt superioare salariului mediu din România. Astfel, CEDO nu a putut concluziona că neplata integrală a sumelor solicitate a constituit o sarcină excesivă pentru reclamanți.

În final, CEDO a declarat cererile inadmisibile, reafirmând că autoritățile naționale sunt cele mai în măsură să adopte măsuri adecvate pentru a echilibra interesele în cauză, conform circumstanțelor economice specifice. Aceste măsuri au asigurat un just echilibru între interesele publice și cele private.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *