Bucureștiul va beneficia de 87 de milioane de euro pentru modernizarea transportului public
Bucureștiul va primi 87,44 de milioane de euro pentru un proiect dedicat transportului public, finanțat din Fondul pentru Modernizare.
Fondurile vor fi utilizate pentru achiziționarea a 10 tramvaie noi, care vor înlocui tramvaiele V3A(M); 45 de troleibuze noi, care vor înlocui troleibuzele Astra Ikarus; 40 de autobuze electrice, dintre care 20 de 12 metri și 20 de 10 metri, care vor înlocui autobuzele diesel Mercedes-Benz Citaro Euro 3.
„O veste extraordinară pentru București, neașteptată de dumneavoastră pentru că nu a fost anunțată. Câteodată anunțăm doar rezultatele, nu și procesul. Pe scurt, Bucureștiul primește 87,44 de milioane de euro pentru un proiect destinat transportului public din Fondul pentru Modernizare. A fost confirmat de Banca Europeană de Investiții ca investiție prioritară pentru București. Banii sunt nerambursabili, suportăm doar TVA-ul”, a transmis edilul general, miercuri, pe Facebook.
Investiția va permite înnoirea și modernizarea flotei STB, având impact asupra calității transportului public și a reducerii poluării, menționează Ciucu.
„Pentru autobuzele electrice, următorul pas esențial este asigurarea infrastructurii de încărcare, astfel încât noile vehicule să poată fi exploatate eficient încă din prima zi”, a precizat edilul.
Ciprian Ciucu le-a mulțumit pentru implicare consilierului general Răzvan Mitu, directorului general STB, Andrei Dinculescu, și funcționarilor din Ministerul Transporturilor.

