Turcia solicită dizolvarea Forțelor Democratice Siriene

De
EN
Avatar photo
DeEN

Turcia cere dizolvarea Forțelor Democratice Siriene

„În acest stadiu, disoluția SDF reprezintă un progres important pentru întărirea autorității statului în toată țara și reunirea diferitelor componente ale societății”, a declarat directorul de comunicare al președinției turce, Burhanettin Duran, într-o postare pe X, citată de AFP.

„Este esențial, pentru a institui o stabilitate durabilă, ca administrația siriană să continue să adopte o abordare incluzivă”, a adăugat el.

Turcia consideră FDS o organizație cu legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care a derulat timp de mai multe decenii o insurecție împotriva guvernului turc, înainte de a renunța la lupta armată.

Liderul kurd sirian Mazlum Abdi a anunțat marți seară dizolvarea SDF, care i-au învins pe jihadiștii grupării Statul Islamic, în conformitate cu un acord cu președintele Ahmad al-Sharaa, aliat apropiat al Ankarei.

Publicitate
Ad Image

Puterea siriană și kurzii au negociat timp de mai multe luni aplicarea unui acord încheiat în ianuarie, care prevedea integrarea completă a instituțiilor kurde în aparatul de stat.

Încă de la preluarea puterii în decembrie 2024, noul lider islamist sirian, care l-a înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad, s-a angajat să reunifice țara divizată de un lung război civil și să destructureze grupurile armate.

Profitând de haosul din timpul războiului civil (2011-2024), kurzii au preluat controlul unor teritorii mari din nordul și nord-estul Siriei și și-au înființat aici o administrație autonomă.

FDS, formate în 2015 la inițiativa Washingtonului, constituiau armata administrației autonome kurde în Siria și au luptat cu jihadiștii SI cu susținerea coaliției internaționale conduse de SUA.

La apogeul lor, acestea aveau circa 100.000 de combatanți, kurzi și arabi, și controlau zone mari din nordul și nord-estul Siriei, regiuni bogate în petrol.

Potrivit analistului Fabrice Balanche, specialist în Siria, ar exista circa 2 milioane de kurzi în Siria, la o populație de 20 de milioane de locuitori.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *