Primarul Ciprian Ciucu solicită insolvența STB pentru a preveni falimentul Bucureștiului

De
EN
Avatar photo
DeEN

Primarul Ciprian Ciucu cere insolvența STB pentru a evita falimentul Bucureștiului

„Fără insolvență, la un moment dat, efectiv, STB va intra direct în faliment”, a spus primarul general al Capitalei Ciprian Ciucu.

Primarul Ciucu a cerut directorului general de la STB și Consiliului de Administrație o întrunire de urgență mâine dimineață (n.r. marți 21 iulie 2026) pentru a cere insolvența STB. El a subliniat că „serviciul public de transport nu mai este suportabil bugetar” și a avertizat că, fără insolvență, STB va ajunge la faliment. „Doar așa putem evita falimentul Bucureștiului”, a adăugat Ciucu.

Primarul a menționat că este responsabilitatea directorului general și a Consiliului de Administrație să analizeze situația, deși el este dispus să participe la întâlnire pentru a prezenta informații despre situația actuală a STB.

„Sunt datorii uriașe acumulate de STB. Este vorba despre 1,7 miliarde de lei, din care 1,5 miliarde doar către ANAF”, a spus Ciucu.

Publicitate
Ad Image

Știrea este în curs de actualizare.

Acum o săptămână, Ciucu declara: 45 de persoane s-au înscris pentru CA al STB; numărul aproape s-a triplat în trei zile. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că 45 de persoane s-au înscris în procedura de selecție a Consiliului de Administrație al STB. El a atras atenția că, după ce a popularizat informația cu privire la concurs, numărul candidaților aproape s-a triplat, în decurs de trei zile.

„După anunțul meu cu privire la selecția pentru Consiliul de Administrație al STB de către ADI TPBI s-au înscris 45 de persoane. Vineri, când am făcut anunțul, se înscriseseră doar 17 persoane pe cele 7 locuri”, a spus el. Ciucu a adăugat că, dacă ADI TPBI ar fi promovat corect și transparent această procedură, ar fi fost mai mulți candidați.

Pe 3 iulie, el a anunțat reluarea procedurii de selecție a Consiliului de Administrație al STB de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (ADI TPBI), îndemnând persoanele competente să se înscrie.

„Dacă aș fi știut mai devreme, v-aș fi anunțat mai devreme! Dar ADI TPBI (…) nu ne-a informat. Noroc că a prins acest fir noul director al ADI TPBI și mi-a comunicat astăzi, în ceasul al doisprezecelea!”, a declarat Ciucu.

Primarul a menționat că prima procedură de selecție a fost anulată din lipsă de transparență. „Acum, au reluat-o, dar nu au anunțat PMB și nu m-au anunțat nici măcar pe mine în calitate de președinte al acestei Asociații Intercomunitare de Transport Public”, a conchis el.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *